Arhivele lunare: Aprilie 2014

Aminteşte-ţi

Standard
Iară stau în faţa ta supărată pe trecut,
Îţi stig lucruri pe care nu-mi dau voie să le uit.
Tu încerci să mă calmezi, dar eu nici nu vreau s-ascult
Căci în astfel de momente uit cât te iubesc de mult.
 
Şi las prea multe persoane să-ntervină între noi
Încât îmi este frică să mai continuăm în doi.
Gânduri de despărţire mă încearcă tot mai des,
Din această încercare nu ştiu cum altfel să ies.
 
Mă conving greşit că „noi” nu-i un plan de viitor
Uitând cât de des a fost în trecut de ajutor.
Şi sunt o proastă acum, crezând că eu aş putea,
Dependentă de iubire, fără tine exista.
 
Slab e caracterul meu dacă-n astfel de-ncercare
Caut-o cale să fugă în loc să îi dea crezare
Dragostei ce ne uneşte, ne-a aduc până aici
Transformându-ne în oameni când eram doar copii mici.
 
Vocea care îmi şopteşte toate vorbele de-amor,
Care, în clipele bune, mă înalţă pe un nor,
Azi e-nchisă-n supărare, nu mă poate auzi
Când o caut disperată, nu îşi poate aminti.
 
Tu eşti sufletul pe care dintre toate l-am ales
Neforţată de-ntâmplare, ci pentru că îl iubesc,
Cel ce mă răsfaţă zilnic şi mă iartă când greşesc,
Îmi oferă clipe care fericită mă găsesc.
 
Şi, totuşi, mă las cuprinsă de momente trecătoare,
Le permit să mă răpească, să mă ducă-n locu-n care
Eu departe de tine e singura rezolvare
Neputându-mi aminti că mai este-o altă cale.
 
magi_resurrected_by_pluehunter-d5h2eza
Anunțuri

Provocare

Standard
Tremurând caut în mine
Curajul de-a crede-n sine,
Vocea pe care-o visez
Că mă face să urmez
Calea care se deschide
Celui care se desprinde
De frica din pieptul lui
S-o facă a numănui.
 
Tremârand caut în zare
Un refugiu, o scăpare,
Departe să mă coboare
De această provocare.
Dar, forţat să o accept,
Temător eu mă îndrept
Provocarea s-o ating
Aşteptând ca să mă sting.
 
Tremurând privesc în jur
Să văd persoane-mprejur
Mici, sfioase ca şi mine,
Nu palat plin de regine,
În uşa separatoare
Dintre ei şi provocare.
Dar, odată ce-am trecut,
Nu a fost cum am crezut.
 
Dând peste încurajare,
Negăsind feţele care
M-acuzau în mintea mea
De înaintarea grea,
Mă mişcam în ritmul meu
Simţind acum că eu
Voi învinge provocarea
Chiar de-aş repeta intrarea.
 
Continuându-mi povestea,
Antrenându-mi inima,
Iar mi-a apărut în cale
Vechea spaimă, provocare,
Dar eu sunt dezamăgită
Şi mă întreb uluită
Privind acum fără frică:
A fost mereu aşa mică? 
 
6WeekChallenge

Dragostea din ea

Standard
Lumea mea se zdruncină la fiecare pas,
Aseară buzele mele ţi-au şoptit „bun rămas”.
Dragostea înveninată, cândva atât de pură,
Am vrut să o protejez, să nu devină curând ură.
 
Lumea mea se prăbuşeste cu fiecare pas,
Am scăpat de otravă, dar sunt într-un mare impas.
Dragostea ce ştia să fie doar pentru tine
Se zbate dureros, n-o pot păstra pentru mine.
 
Inima mea a căzut de pe norul fericirii,
Se târăşte pe pământ, prizioniera amintirii.
Nu se poate înălţa, prea plină şi prea grea,
Trebuie eliberată de toată dragostea din ea.
 
Inima mea a căzut dintr-un cer plin de stele
Şi în disperarea ei s-a lovit cam rău de ele.
Rănită şi-ngrijorată, timpul o va repara?
Are-o singură dorinţă, să dea dragostea din ea,
Să se poată înălţa, să devină ce era.
 
love-story-cartoon-flowing-heart-17972959
 
 

Vând iubire

Standard
shy-girl-phoenix-27515210b6Vorbele dulci pe care
   obişnuiam să le cânt
Rătăcesc şi astăzi reci
   împrăştiate prin vânt
Lăsând în urma lor doar
   un glas amuţit de când
Ai plecat şi locul lor
   nu mai este pe pământ.
 
Prizonieră în durere,
   dragostea mascată-n dor
Paznic are la uşa
   ferecată  cu zăvor.
Grea îmi este inima,
   prea multă pentru mine,
Eu vând iubirea sperând
   să ajungă iar la tine.
 
Fiinţa-mi arde din nou,
   lacrimile nu pot stinge
Deşert fără limite
   peste care cu dor ninge.
Goală fără tine, dar
   înecată în iubire,
Nu te poate părăsi,
   eşti aici, în amintire.
 
O iubire pentru doi,
   acum toată pentru mine,
Bântuie pământul tot,
   nu o vreau, dar mi-aparţine,
Căutând pe cineva         
   în pauza dintre suspine
Nevoiaş sau doritor
   să o ceară pentru sine.
 
Cerul, luna, stelele
   şi soarele plâng în cor
Privind la pribegirea
   unui corp doar de decor
Mergând, cautând salvarea
   unui suflet chinuit
Care strigă disperat
   vând iubire gratuit.